Alegerile din Franța

Europa este cu ochii pe alegerile din Franţa. Cu candidaţii partidelor mari eliminate din primul tur, bătălia decisivă se dă între Marine Le Pen şi Emmanuel Macron.

Le Pen se prezintă ca varianta naţionalistă, sceptică în privinţa imigranţilor, iar Macron se prezintă ca un centrist non conformist, pro-european.


Prin mediul online unde naţionalismul prinde tot mai mult teren, Le Pen pare să fie alegerea potrivită, dar o privire mai amănunţită relevă că această a adoptat naţionalismul nu din credinţă, ci din oportunism politic. Cine a mai auzit de un candidat naţionalist care să fie sionist si sa susțină Israelul?

Două fiice ale Marinei au locuri de seamă în formaţiunea ei politică.




Una dintre ele (Marion) a fost căsătorită cu Roger Auque, care a murit în Septembrie 2014, iar în 2015 în cartea sa, care a fost publicată post-mortem, dezvăluie apartenenţa sa la Mossad, serviciul secret israelit.



Coincidenţele nu încetează să se adune.

Emmanuel Macron are cunoscute legături cu familia evreiască Rothschild, a participat la întâlnirile Bilderberg, a declarat nonşalant că terorismul va face parte din viată zilnică şi este căsătorit cu profesoara sa.

El a fost botezat romano-catolic, prin cerere, la 12 ani. La 15 ani a cunoscut-o pe profesoara de liceu Brigitte Trogneux(39), cu care ulterior s-a căsătorit. Media franceză prezintă relaţia lor în termeni lăudabili ca ceva avangardist.



A lucrat ca Inspector de Finanţe în Inspectoratul General de Finanţe, ulterior devenind un investitor bancher pentru Rothschild & Cie Banque.

Cu siguranţă vom vedea legi (((nonconformiste))) semnate de acesta în cazul în care va ajunge următorul preşedinte al Franţei.

Ba mai mult, Macron promite sa aplice sancțiuni statelor membre UE care doresc să îşi mențină suveranitatea în faţa birocraţilor de la Bruxelles.





Pentru cei care nu mai sunt deziluzionaţi de faţada democratică a Europei, acesta este doar un alt exemplu de alegeri cu acelaşi rezultat, în care ambele opţiuni aparţin aceluiaşi sistem.
Modelul acesta este încă funcţional, şi la noi în ţară, şi peste hotare. Oferă norodului două variante şi el nu se va gândi să impună o a treia.

 Mai trebuie să treacă un număr de ani până când farsa democraţiei ajunge într-atât de erodată, sau până  când a treia variantă ajunge într-atât de consolidată încât să aibă loc o schimbare reală.

Argumentul "La noi democraţia e tânăra, de aceea nu funcţionează, nu e ca în statele civilizate precum Franţa şi Anglia" nu mai ţine. De mai bine de două decenii ne scufundăm într-o mizerie pe care un vot n-o poate curată.

Iar în ceea ce priveşte Franţa, la ei mizeria se tot adună încă din 1789.


S. Ciumetti

Iohannis, Cel Mai Bun Dintre Goyim

Iohannis a primit recent cea mai înalta distincţie evreiască în America, distingându-se pentru activitatea sa de "consolidare a statului de drept" şi "lupta împotriva antisemitismului în România".

Din păcate statutul de cel mai bun dintre goyim înseamnă ca este cel mai rău preşedinte pentru România de după 1989. Pe lângă faptul că şi-a dovedit slugărnicia jalnică faţă de străini, prin activitatea sa, Klaus Iohannis a înlăturat democraţia post-decembristă. Cum a reuşit aşa ceva?

A făcut-o prin semnarea legii 217/2015, lege care intră în conflict direct cu Art. 30 din Constituţia României  şi repune în aplicare procesele de faţada din perioada comunistă. Prin acele procese, eroi de seamă ai neamului, luptatori in rezistența anticomunistă, erau consideraţi "duşmani ai poporului".

O consecinţă reală a legii a fost desfiinţarea unui partid naţionalist veritabil din România, Totul Pentru Patrie. O altă consecinţă a legii a fost oprirea producției de tricouri cu sfinţii închisorilor.

 Legea a fost proiectată de către arhitecţii de la Institutul Pentru Studierea Holocaustului În România "Elie Wiesel" în frunte cu președintele instituției, comunistul Alexandru Florian,  care a făcut nenumărate presiuni pentru ştergerea istoriei naţionale (a dorit redenumirea străzilor și a podurilor  denumite după personalităţi marcante ale tineretului naţionalist românesc din perioada interbelică, a dorit retragerea cetăţeniei de onoare a lui Valeriu Gafencu  şi alte nebunii).

Institutul ante-menţionat este denumit după un personaj notoriu, Elie Wiesel, care a câştigat premiul Nobel pentru pace pentru cartea pe care a scris-o, ulterior aflându-se că autorul cărţii e un impostor.

Aţi observat şi voi de mulţi ani cum se promovează o adevărată venerare a Holocaustului ca un eveniment sfânt pe care dacă îl minimizezi sau, ferească Yehova, negi, eşti pasibil de închisoare de la 6 luni până la 5 ani. Acest eveniment fetishizat a fost folosit de la sfârşitul războiului încoace, de către evrei, pentru a-şi însuşi foloase materiale şi politice pe care nu le merită.

Va întreb pe voi cititorii, cum se poate ca într-o demcoratie în care Constituţia îţi garantează libertatea de exprimare, să poţi să fii arestat pentru că îndrăzneşti să critici un eveniment istoric? Să nu mai vorbim de dublul standard cu care se aplică această lege care tinde să devină universală. Orice alt eveniment istoric poate fi criticat, minimizat sau negat, înafara de Holocaust. Ceva este putred în Danemarca (sau Israel?) şi asta dă crezare citatului "Că să afli cine te conduce, află pe cine nu ai voie să critici."

Cât de mult rău au făcut evreii acestei ţări, evreii care au condus revoluţia bolshevika şi au aruncat Europa de Est într-o Epoca Întunecată, acei arhitecţi ai experimentului de la Piteşti, ai genocidului elitelor intelectualităţii şi muncitorimii româneşti. Fără ei, evreii, ciuma roşie a comunismului nu ar fi existat. Lor le datorăm de asemenea efectele decadenţei morale de astăzi, lor le datorăm istoria rescrisă şi pumnul dat în gura libertăţii.

Cât de mult rău au făcut evreii ţării ăsteia încă dinainte de comunism, de la Basarabia  la Maramureş (Pagina 222, Pentru Legionari), influenţa evreiască a sărăcit sistematic populaţia care i-a găzduit, a învrăjbit românul, l-a batjocorit şi otrăvit prin piese de teatru şi opere literare în care românul era portretizat ca o caricatură, exagerându-i toate trăsăturile negative (similar cu ce prezintă azi PROTV în emisiunea "Las Fierbinţi", printre altele).

Din documentele perioadei interbelice aflăm că evreii erau mari afacerişti, cămătari şi patroni de cârciume. Deseori aceste cârciume ofereau alcool gratuit pe perioada campaniei electorale, intoxicând alegătorii. Ei ţinteau moralitatea romanului şi eroziunea sufletului pe care o efectuau prin literatură, presă şi teatru.

Evreii care au parazitat România au beneficiat de tratament preferenţial datorită legăturii lor cu oamenii de stat din România, care erau finanţaţi cu diferite sume de băncile evreieşti de la acea vreme.

Fiind acuzat de antisemitism pentru acest articol, mă simt la fel de vinovat ca Eugen Paulescu, Mihai Eminescu, Nae Ionescu, Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Vasile Conta, Ion Heliade Rădulescu, A.D. Xenopol, Octavian Goga, A.C Cuza, Corneliu Zelea Codreanu şi alţi români iluştri care nu au ezitat să numească jidanul, să arete drept spre primejdia care ne ameninţă, nu prin luptă dreaptă, ci prin subterfugiu şi minciună.

Să facem un ultim popas asupra termenului de "antisemitism", termen care nu are la baza nimic iraţional, fiind un fenomen social firesc, o reacţie naturală la antagnomismul comunităţilor evreieşti organizate. În mod natural când cineva încearcă să te înrobească îl percepi ca inamic. Nu e de mirare, aşadar, că evreii au fost exilaţi de-a lungul istoriei din 109 de naţiuni. Cu siguranţă nu e o problema cu 109 de naţiuni, ci e o problemă cu evreii, eterna problemă jidănească.

În concluzie nu pot să îl compătimesc prea mult pe Klaus Iohannis pentru condiţia sa de sclav obedient, deoarece tocmai prin această condiţie devine trădător de neam. Şi mai bine decât Corneliu Zelea Codreanu eu nu pot să descriu dreptul tratament pe care îl merită aceia dintre români care impărtășesc nimicnicia trădătorilor:

Cea dintâi problemă care ni se punea era aceasta: cine trebuie să răspundă mai întâi? Cine sunt mai vinovaţi pentru starea denenorocire în care se zbate ţara: românii sau jidanii? Am  căzut unanim de  acord, că cei dintâi şi mai mari vinovaţi sunt  românii ticăloşi, care pentru arginţii iudei şi-au trădat neamul. Jidanii ne sunt duşmani şi în această calitate ne urăsc, ne otrăvesc, ne extermină. Conducătorii români care se aşează pe aceeaşi linie cu ei, sunt mai mult decât duşmani: sunt trădători. Pedeapsa cea dintâi şi cea mai cruntă se cuvine în primul rând trădătorului şi în al doilea rândduşmanului.

Dacă aş avea un singur glonţ, iar în faţa mea un duşman şi un trădător, glonţul l-aş trimite în trădător.

Şi cum minciuna are picioare scurte, tot aşa trădarea va cădea la pământ, doborîtă de braţul lung al dreptei judecaţi.

- S. Ciumetti

Dreptul la arme

Despre dreptul la armă și de ce Cehia vrea să îl introducă în Constituție

Acest subiect vine în urma unor mișcări în cadrul Uniunii Europene de a scoate din legalitate anumite grupe de arme și în urma încercării cehești de a introduce dreptul la înarmare în Constituție.

În fine, de ce contează acest drept la armă? De ce este în constituția Statelor Unite, și nu al zecelea, al cinsprezecelea amendament, ci chiar al doilea ce vine după amendamentul ce garantează dreptul la exprimarea opiniei? Nu o să fie totuși mai multă crimă lăsând cetățenii de rând să deține arme periculoase, automate și pistoale?

Mai întâi, două fapte istorice.

În anul 1775 începe Războiul Revoluționar American. Fondul acestui război este taxarea fără reprezentare în parlamentul Marii Britanii - taxele asupra coloniilor fiind impuse de la Londra fără consultarea prealabilă a coloniștilor. Este de menționat că până cu un deceniu înainte se aplicase principiul "benign neglect" - taxele și legile britanice nu erau impuse guvernelor coloniale, chiar dacă acestea se aflau sub autoritatea regelui. În acest context, impunerea unor taxe mărite, fără consultare era văzută ca o încălcare a autonomiei coloniilor care le-a permis să prospere.

Deoarece coloniile nu aveau propria lor armată, Războiul Revoluționar American a fost dus aproape în întregime de milițiile locale. Spre deosebire de ce a ajuns să însemne "miliție" în limba română, milițiile erau grupări formate din cetățeni voluntari care deseori își procurau propriul armament sau îl primeau de la donatori privați, de la puști până chiar la tunuri. Deși în final guvernele coloniale au reușit să comande destule arme pentru a mări numărul de soldați pe care îi aveau la dispoziție, armamentul deținut de către cetățeni a fost decisiv pentru război.

În anul 1968, pe 5 Ianuarie începuse procesul de liberalizare dus de Dubček. Această liberalizare a durat până pe 21 August, când armata sovietică a invadat. Deoarece guvernul nu a dorit să reziste, Primăvara de la Praga a fost oprită cu violență, iar orice încercare de a rezista a fost asuprită rapid, populația neavând uneltele necesare. Acest eveniment a rămas în mentalul colectiv al cehilor.

Aceste două fapte explică atât mentalitatea americanilor, cât și a cehilor față de arme, cât și motivul pentru care în SUA, după două sute de ani în care acest drept a existat, este în jur de o armă pentru fiecare om, iar în Cehia sunt 16 arme la 100 de cetățeni (acest număr este în fapt cel mai mare din fostele țări comuniste exceptând Iugoslavia, în care războaiele civile au dus la un număr mare de arme deținute ilegal).

În ambele cazuri, motivația este aceeași: dreptul la autoapărare, cu atât mai mult considerând că poliția răspunde încet potențialelor pericole, și prevenirea tiraniei, o populația înarmată fiind un motiv spre a nu încerca instaurarea tiraniei, fie ea impusă din interior sau din exterior.

Totuși, mai multe arme nu înseamnă mai multe crime? În mod neintuitiv, nu. Punând pe o axă numărul de arme la 100 de cetățeni și pe cealaltă numărul de omucideri la 100'000, cât și luând diverse seturi de date (toate țările din lume; fiecare stat american; toate țările cu HDI mare), trendul pare a fi deseori descrescător. Deseori, politicienii care sunt împotriva armelor tind să arate statistici care, în loc de rata omuciderilor, folosesc ori rata omuciderilor cauzate de arme ori rata morților provocate de arme în general.

Această modalitate de a vedea lucrurile este incorectă din punct de vedere statistic, deoarece este clar că, cu cât sunt mai multe arme de foc, cu atât va crește proporția crimelor care se înfăptuie cu acestea, dar acest lucru nu ne spune nimic despre siguranța noastră. Dacă numărul de crime crește puțin, stagnează sau chiar scade cu cât sunt mai multe arme, atunci nu mai este un argument bun argumentul crimelor în ecuație.

Totuși, de ce, în mod neintuitiv, nu crește numărul omuciderilor cu cât sunt mai multe arme? Explicația constă în faptul că, în primul rând, armele de foc nu sunt preferatele criminalilor - majoritatea preferă pumnale și cuțite deoarece acestea nu îi desconspiră în cursul faptei. De asemenea, mai este și un factor psihologic - dacă orice potențială victimă se poate apăra într-un mod eficace și letal (deseori, femei și bătrâni care altfel sunt lipsiți de apărare) atunci crima nu mai este un avantaj pentru infractor. Chiar și crimele în desfășurare sunt deseori oprite - conform statisticilor americane, în jur de 2 milioane de crime sunt oprite anual folosind o armă purtată cu scopul autoapărării, ~15% din aceste evenimente salvând viața victimelor. Cu toate acestea, în mai puțin de 10% din evenimente au necesitat focuri de armă. Este clar, în acest context, că armele de foc nu sunt doar un instrument al morții, ci chiar pot salva, mult mai des, vieți.

În final, ajungem la problemele actuale. La un an de la atacul de la Paris, Comisia Uniunii Europene a lansat un proiect de lege care dorea, în parte, să ducă în ilegalitate deținerea a orice fel de armă semiautomată - acestea constituind mai mult de jumătate din armele deținute în mod legal de cetățenii Uniunii Europene. În urma protestelor acestora, legea a fost modificată, dar în continuare pune piedici neloiale deținătorilor legali de arme, în contrast cu scopul Comisiei de a "opri terorismul". Însăși Președintele Comisiei Europene Juncker a declarat că dacă Parlamentul European votează împotriva legii, atunci ei s-ar dovedi a fi de partea teroriștilor - o amenințare care nu își are locul într-o țară democratică, cu atât mai puțin în cadrul Uniunii Europene. Chiar și cu modificările aduse, se zvonește că dorința Comisiei este să restrângă  iarăși legea în sensul propunerii inițiale și să șantajeze Parlamentul European.

În final, aș dori să indic un număr de siteuri utile pentru a vă informa asupra situației. În primul rând, gunfacts.info este un site foarte bun pentru statistici legate de arme, având surse pentru toate afirmațiile sale. De asemenea, Firearms United este un grup, similar NRA-ului american, care încearcă să lupte pentru drepturile cetățenilor europeni la arme și care urmărește situația din Parlamentul European cu atenție, postând știri despre ele.

Într-un alt post o să discutăm legile armelor din România și cât de eficace sunt ele.

C. Mendicescu

în Apărarea Istoriei Și Literaturii Românești

Este dificil să influenţezi ceva printr-o petiţie, cum a demonstrat episodul celor 3 milioane de români care au semnat petiția pentru familie. Voinţa a trei milioane de oameni a fost ignorată fără vreun efect tangibil(deocamdată) ca urmare a demersului democratic pe care aceștia l-au făcut. În ciuda acestui fapt, percepţia publică a fost zdruncinată.

Efectul asupra percepţiei nu poate fi negat. Rolul real al petiţiilor este acela de a da un semnal public, generând valuri de reacţie cu cât ajung în atenţia mai multor persoane.


Aşadar oricât de inutil ar părea demersul democratic petiţionar, el poate fi valorificat spre a ridica gradul de conştientizare a oamenilor cu privire la o anumită problemă.

Ca urmare la articolul precedent, a apărut o petiţie pentru apărarea istoriei şi literaturii româneşti, o reacţie publică împotriva măsurii de schimbare a programei școlare iniţiată de Ministerul Educaţiei.


Petiția este disponibilă aici. 

Susţinem acest demers pentru că susţinem stârpirea dictaturii corectitudinii politice, care a devastat occidentul şi doreşte să prindă rădăcini şi la noi în România.

S. Ciumetti

Pe Ascuns, Ca Hoții

 În aceste zile în care protestele monopolizează atenţia publică, Ministerul Educaţiei lui Pavel Năstase a lansat un proiect de programa şcolară prin care doreşte să elimine naţionalismul din mintea elevilor de gimnaziu.

Se urmăreşte îndoctrinarea tinerilor cu mulţi-culturalism şi "empatie interculturală" pentru a produce o generaţie similară cu cea din ţări occidentale care acum suferă de pe urmă invaziei migranţilor.

Urmăriţi reportajul şi trageţi propriile concluzii. Click aici pentru varianta full-screen.

Această măsură iresponsabilă va obţine un rezultat opus fața de cel intenţionat. Elevii predispuşi spre rebeliune vor vedea noua programă ca un atac la adresa identităţii lor, radicalizandu-se împotriva oricărei măsuri de acest gen.

S. Ciumetti

La Cumpăna Istoriei

Fãrã îndoialã că neamul nu dispare din gândul nostru, oricât l-am dispreţui şi prigoni. El rãmâne mai departe înfipt în conştiinţa noastrã şi ne mustrã în momente de luciditate. Ostracizat, surghiunit undeva în adâncurile sufletului, asteaptã momentul când individul îşi va aduce aminte de el şi îl va pune din nou în valoare pe plan istoric.

Mulţi dintre noi simţim că ne aflăm la cumpăna istoriei și că direcţia României va fi decisă în următoarea perioadă.

Un mare om a spus odată: "Țara aceasta piere din lipsă de oameni, nu din lipsă de programe."

Fiecare partid are deja un program politic propriu, dar înlocuirea unui partid cu altul nu repară problema de fond a societăţii româneşti, viciată de materialismul ideologic al consumerismului, al comfortului, al indiferenţei, prinsă în plasa unei existente gravitând în jurul orizontului îngust al interesului personal.

Există un set de idei care ameninţă concepţia materialistă; o doctrina care a fost interzisă de către trei regimuri diferite de la apariţia ei. Ea are capacitatea de regenerare şi însănătoşire a neamului, fapt ce ar incomoda intenţiile conducătorilor actuali şi a celor aflaţi în opoziţie, care doresc a menţine starea de fond din societate. Manipularea unui neam este mai uşoară când acesta are sufletul viciat.

Cititorul va judeca actualitatea următorului fragment şi aplicabilitatea sa în vremurile pe care le trăim astăzi.

În contextul actual al eforturilor naţionale pentru a se determina rãspunderile şi contribuţia diferitelor organizaţii politice, cunoaşterea esenţelor poartã în sine înţelegerea viitorului. Lupta noastrã, a tuturora, nu poate fi restrânsã numai la ideea de "eliberare" a țãrii, fãrã a se lua în consideraţie şi nevoia de a se limpezi zgura depusã în minţi şi suflete de regimul materialismului ideologic.

Eliberarea este un scop politic, un act patriotic, dar nu şi o finalitate naţional-socialã. Odatã scopul atins, de-abia atunci începe a două fazã esenţialã = salvarea spiritualã şi moralã a națiunei.

Rãul semãnat de regimul marxist în decursul atâtor decenii de stãpanire tiranicã, nu poate fi nimicit prin simplă izgonire a cãlãilor. Adâncul sufletului romãnesc a fost viciat. Acest suflet are nevoie de înseninare, de o nouã substanțã regeneratoare, capabilã sã umple genunea spiritualã provocatã de haitele roşii.

Or, acest lucru nu poate fi urmarea unei simple schimbări de regim, ci al unei refaceri interioare. Misiune care depãşeşte capacitatea unui partid, oricât de bine structurat ar fi el. Modificarea interioarã a omului nu preocupã partidele, deoarece concepţia lor ideologicã nu prevede astfel de intenţii.

Numai o doctrinã elaboratã pe principii depãşind sfera redusã a politicului, poate întrevede o renaştere naţionalã. Numai printr-o asemenea intervenţie, se va putea impune o schimbare de mentalitate, o reîntoarcere la cinste, moralã, patriotism şi demnitate, la rãspundere şi credințã. Idei puţin dezbãtute de alţii, dar profund resimţite în sânul Mişcãrii.

În mijlocul neamului romãnesc, numai Corneliu Zelea Codreanu a intrevãzut salvarea neamului, printr'o renaştere a virtuţilor cardinale şi-o reîntoarcere "la icoanã", unde ne asteaptã înţelegerea şi înãlțarea. Or, ce poate fi mai însemnat în lumea pervertitã şi indiferentã pe care o "structureazã" ideologia comunistã, decât revalorizarea unor precepte şi norme în antitezã cu substratul teoretic şi urmãrile nefaste ale marxismului.

 Doctrina legionarã pune omul în perspectiva regãsirei de sine, prin refacerea unei structuri mentale în armonie cu adãncul sufletului romãnesc.

Dr. Filip Păunescu a iscălit cu măiestrie un rezumat al acestei doctrine din care am redat mai sus primul fragment.

Tineretul României trebuie să aibă în perspectivă un astfel de set de idei cu mare capacitate de regenerare, aplicate în contextul de azi, dar şi să dea dovadă de inteligenţă politică pentru a ajunge în poziţii cheie din care să poată declanșa procesul de eliberare politică a României.

Atâta timp cât ni se interzice să vorbim despre istorie suntem condamnaţi să o repetăm. Eroi naţionali precum Ion Moţa, Vasile Marin şi Corneliu Zelea Codreanu ar trebui studiaţi pe îndelete, înţeleşi, elogiaţi şi ideile lor valabile până azi aplicate cu responsabilitate.

Pentru aceasta este în primul rând nevoie de libertatea de exprimare din articolul 30 al Constituţiei, libertate pe care nu avem până când nu anulăm legea 217/2015.

S. Ciumetti

Noi Proteste: Incă o Revoluție?

În urma ordonanţei de urgenţă cu privire la proiectul graţierii, România a intrat în cea mai gravă criză politică de la Mineriade.

Un model de proteste violente după exemplul Euro-Maidanului este pus la cale în Bucureşti.

Unii oameni revoltaţi au anunțat că sunt pe tren, în drum spre capitală.

Taberele care acum se războiesc sunt ultra-liberalii (USR-PNL-Tehnocraţi) care îşi folosesc capitalul politic să legitimizeze protestele şi coaliţia de guvernare PSD-ALDE, continuarea FSN-ului care este continuarea Partidului Comunist Român.

Liberalii pro-europeni, sustinatori ai corectitudinii politice si marxismului cultural împotriva socialiştilor, fostilor comunisti de la PSD.

Noi nu avem o miza în aceste confruntări, dar ne sunt utile pentru că acţionează înspre erodarea sistemului ticăloşit al democraţiei.

Criza politică actuală se poate folosi spre decredibilizarea partidelor politice.

După ce rezultatul acestor mişcări de amploare va fi nivelarea democrației, o generaţie pregătită să preia puterea trebuie să se ridice din ruinele ei.

S. Ciumetti