Eroi

Eroi

vineri, 27 ianuarie 2017

Problema Ţigănească

                                  Problema Ţigănească


De la început trebuie clarificat; Ţiganii înşişi se identifică cu denumirea de ţigan. Denumirea de rrom este o invenţie post-decembristă. Cei care au făcut lobby în spaţiul public pentru denumirea de rromi nu reprezintă comunităţile de ţigani din România.





Înainte să iscălesc articolul am fost personal pe străzile pe unde sunt ţigani, abordând pe unul şi pe altul cu întrebarea "Sunteţi rrom sau ţigan?" la care răspunsul a fost "Io's ţigan."Acestea au fost cuvintele lor.

Inclusiv "vedeta" ConnectR a declarat că este mândru să fie ţigan.


Ceea ce este culmea este că folosirea cuvântului ţigan în spaţiul public poate fi sancţionată cu o amendă de 7000 de euro. Oare ţiganii care îşi spun ţigani pot fi amendaţi pentru discriminare? Ar fi o aberaţie.



Luată în abstract, ca şi concept, toleranţa este bine intenţionată. Dar practic ea poate să fie criminală. O rană infectată, dacă este tolerată, se va extinde până când rănitul îşi va pierde ori un membru, ori viată însăşi. Din cauza situaţiei migranţilor în Germania infecţia de la ei din ţară a ajuns la un punct critic, membrul trebuie amputat ori ţara va pieri.

Natura ţiganilor îi face să profite de bunătatea ta pentru a te exploata, la fel cum o rana infectată profită de toleranţa ta pentru a se extinde, la fel cum scorpionul profită de toleranţa (sau naivitatea) broaştei din bine cunoscuta alegorie.


Dimensiunile Problemei

Ţiganii fac copii cu nemiluita pentru a obţine bani de pe urma alocaţiilor. Ei sunt un neam fără moralitate, cerşesc în faţa şi chiar înăuntrul bisericilor, îşi exploatează copiii punându-i să cerşească de la vârste fragede, folosindu-i pentru a înduioşa lumea. În unele cazuri îi învaţă chiar să fure pentru că aceştia, fiind minori, nu pot fi arestaţi.



Comunităţile de ţigani care trăiesc pe străzi sau în ghetourile tip Pata Rât prezintă riscuri medicale, având o igienă precară şi boli pe care le poartă în socitetate. In ghetourile lor nu au utilități de baza, dar au profitat de ofertele furnizorilor de televiziune, gratuite pentru primele luni, pentru a-și instala antene parabolice peste casele din carton.



Pe lângă ilegalităţile minore (hoţie, cerşetorie) pe care le practică şi pe lângă riscurile medicale, există multe cazuri în care ţiganii sunt folosiţi pe post de mercenari, aceştia devenind bătăuşi plătiţi pentru câteva sute de lei.





Dacă statul nu va lua măsuri de stopare a sporului demografic ţigănesc, ei vor deveni cea mai numeroasă minoritate din ţară.

Problema țiganilor în democrație

Anul 2009 a dovedit că ţiganii sunt o masă de manevră convenabilă din punct de vedere electoral. Folosiţi cu viclenie de politicieni, cu cât mai numeroşi vor fi cu atât mai puţină putere de decizie vom avea noi în propria noastră ţară.



Adevărul este că în timpul a zeci de ani de convieţuire cu noi, ţiganii nu s-au putut integra şi nu au putut fi asimilați în societate. Ei stau în comunități tip ghetou la marginea oraşelor sau în palate ostentative pentru care nu au autorizaţii şi nu plătesc impozite. Statul din păcate îi protejează, singura discriminarea care există fiind una pozitivă.



Latura externă a problemei

Un alt aspect al problemei ţigăneşti este extern. Reputaţia lor de peste hotare, de hoţi şi cerşetori, reflectă negativ asupra imaginii României, mulţi străini considerând ţigan sinonim cu român. Prejudiciul greu de reparat are drept cauză tolerarea unei societăţi predispusă către ilegalităţi şi incapabilă de integrare.



Despre ce educaţie vorbim când ţiganii sunt învăţaţi de mici să fure şi să cerşească? Nu sunt admonestaţi de către părinţi nici măcar când încep să hărţuiască fizic persoane pe stradă.

Natura țigănească

Când vine vorba de conflict, natura ţigănească este una laşă, fricoasă. Când sunt în inferioritate numerică se poartă umili, pleacă capul şi îţi vorbesc cu "şefule". Doar când au superioritate numerică devin agresivi, te hărţuiesc pe stradă, te batjocoresc. O fosta colegă de muncă vorbea despre cum a fost scuipată şi înjurată de un grup de copii de ţigani în momentul în care a trecut pe lângă ei în drum spre casă. 


Sunt zeci de astfel de cazuri, unele foarte serioase în care persoane sunt ucise de către grupuri de ţigani.





Soluția problemei 

În contextul internaţional în care trăim, o soluţie radicală este greu de conceput. Deportarea lor poate fi realizabilă doar într-un context european favorabil acestei direcții. (celelalte state deportând imigranţii lor). Ministrul de externe al Indiei a declarat că este pregătit să primească ţiganii la ei în ţară. O astfel de deportare s-ar putea realiza în condiţii civilizate atâta timp cât există voinţă politică din partea noastră. 

Deja există un curent anti-ţigănesc în rândul tuturor românilor care au avut de a face cu ei. Doar acei români care nu au avut de a face cu ţiganii, dar şi acei români plătiţi de organizaţii anti-naţionale să militeze pentru "protecţia minorităţilor" lansează în spaţiul public păreri favorabile ţiganilor.

O altă soluţie mai omenească, dar nu atât de rapidă, este sterilizarea chimică a ţiganilor.

S. Ciumetti

3 comentarii:

  1. Tiganii, niste ciori care merita omorate

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu mai jigniti oamenii ăștia cu apelativul "cy0ri"!!! Nu mai fiti rasisti si EXTREMISTI!!! Daca erati in locul lor si cineva va zicea sa muriti cum ar fi???? Nu va e rusine??? De ce sa ii deportam??? Sunt si ei oameni!!! Am o gramada de prieteni Rromi si nu sunt asa!!! De ce sa facem extremisme?? Va rog opriti-va cu Extremismul si sterilizarea!!! Voi stiti sa îi faceti de rusine si sa aratati numai partea rea?? De ce??? De ce sa facem rasism??? Toti suntem oameni!!! Nu îi mai judecati!!! Cica "sa fur3 si sa c3rs3asca", ce prostie mai e si asta??? Numai prostii debitati!!!! Toti care ati facut postarile sunteti spam si site-urile de stiri sunt SPAM!!!!!!VOI CREATI DOAR DEZINFORMARE DESPRE O ETNIE!!!

    RăspundețiȘtergere